Pomana Mironositelor - editia a V-a

Dora d’Istria – Vointa si puterea de a face bine – asa s-a numit primul articol din revista dedicata studentilor din campusurile bucurestene, StudLife, si mi-a placut. De ce? Pentru ca exprima adevarul. S-a scris in articolul respectiv (preluat de pe www.doradistria.org) despre anumite actiuni ale clubului omonim, unele cu caracter social.

Aceste actiuni sunt intreprinse sub proiectul “Pomana Mironositelor”. In data de 18 dec 2008, in incinta Clubului Leu din caminul studentesc cu acelasi nume, asociatia CLUB ECOTUR DORA D’ISTRIA a organizat cea de-a V-a editie. Primele doua editii au constat in organizarea de excursii si a unor praznice cu 40 de batrani de la Centrul de asistenta sociala nr.5 din Bucuresti in loc. Visinesti, jud. Dambovita. Cea de-a III-a editia a fost organizata pentru 35 de copii din centrele familiale din Giurgiu iar editia a IV-a a fost cu copii din familii defavorizate.

O sa va intrebati ce legatura au astfel de actiuni cu o revista pentru studenti. Pai au! Asociatia Club Ecotur Dora d’Istria a fost creata de studenti, unii din ASE, altii din Politehnica si chiar si de la Medicina

si aici nu vorbim de crearea asociatiei ca entitate ci ca ideologie, concept, valoare. Acest lucru s-a intamplat inca din 1997. Pe atunci, mai eram student ca si prietenii mei cu care am pus bazele Dorei d’Istria. Si in 2003, cand asociatia a dobandit personalitate juridica, 80% din membrii sai erau studenti. Intre timp ei au crescut si au inceput sa-si vada de vietile lor personale, dar asta nu inseamna ca au uitat cine au fost si ce sunt.

Chiar daca acum avem familii, copii si obligatii, ne aducem din cand in cand aminte ca reprezentam Asociatia Dora d’Istria si ca printre alte proiecte cu mai putin sau mai multa continuitate suntem datori d.p.d.v. moral sa organizam in continuare

actiuni din cadrul “Pomana Mironositelor”.

Asa am ajuns la cea de-a V-a editie, care de data asta a fost una speciala. In primul rand, ca nu a mai fost o excursie in afara Bucurestiului, ca editiile precedente, ci una in interiorul sau. Cu autocarul am luat 35 de copii de la Centrul de Primire “Pinochio” din capitala, i-am adus la Club Leu (clubul tau de la etajul 1) si le-am facut o serie de surprize.

Imaginati-va dragilor ce o fi in mintea unui copil, alungat sau fugit de acasa pentru ca parintii sai nu sunt parinti sau pentru ca nu au din ce trai sau din alte motive, care este intrebat intr-un club ce doreste sa serveasca. Una din persoanele care serveau sa fie insusi Mos Craciun.

Ce sentiment pot avea cand joaca si ei biliard fara ca nimeni sa-I traga la raspundere iar unul din partenerii de joc sa fie acelasi Mos Craciun? Dar atunci cand servesc masa si intre timp cineva, cu o voce extraordinara, ii colinda? Sau cand se canta in cor, participand si ei la asa ceva? Sau cand se aud chitara si niste cantece de munte (sa nu uitam ca noi sunt o asociatie de montaniarzi)?

Oare cum o fi? In final sa vina Mosu’ cu pachete pentru fiecare, pline cu dulciuri, fructe, caciuli, manusi, fulare, carti de citit, jucarii etc, oare ce sentimente pot aparea? Cadouri au fost si pentru cei care au ramas “acasa”.

Sentimentele de recunostinta pentru astfel de actiuni nu se pot vedea decat daca faci asa ceva si participi efectiv. Va spun eu, ca bucuria si recunostinta nu se pot vedea decat in niste ochi de copil care nu are unde sa doarma decat printre straini, a caror parinti sunt oamenii ce lucreaza in asistenta sociala, mama lui este directoare centrului.

Dar si sufletele noastre s-au bucurat cand acei copii, unii extraordinari, daca nu chiar toti, ne-au colindat si bucuria noastra a fost mai mare cand am constatat ca totul a fost instantaneu si acei copii au facut din dragoste si recunostinta fata de noi, cei care ne-am implicat in astfel de actiune. Nu scriu aici de cei care au fost fizic acolo, in Club Leu, ci si de cei care au fost cu sufletul si care au contribuit fara a se face cunoscut.

Vorbesc de acei copii mici care au renuntat la niste jucarii in favoarea celor care nu au. Ma refer la Bianca, Antonia, Taisia, Stefan, Matei, Ana Maria etc.

Pe cei mari nu-I enumar pentru ca se stiu ei si niciodata nu au vrut sa-si faca publice actiunile lor. Lor si tuturor care ne-au ajutat si ne vor ajuta in continuare le multumesc din suflet atat in numele meu cat si a colegilor mei din club precum si in numele copiilor de la Centrul “Pinochio” din Bucuresti.

Pentru fotografii accesati: http://picasaweb.google.com/sorindanielb/121808PomanaMironositelorVArticol#