vineri, 10 aprilie 2009

Taxa pe PET-uri - o noua taxa a Guvernului Boc - cap.1

Iata inca una bucata surpriza a Guvernului Boc: Taxa de mediu pentru PET-uri.

Ministerul Mediului pregăteşte taxa pentru PET-uri care au nevoie de o perioadă de timp foarte lungă pentru degradare, fiind una dintre cele mai mari surse de poluare, transmite NewsIn.

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, astazi, 10.04.2009, în timp ce se afla într-o vizită pe Valea Someşului Mare, că, în prezent, caută soluţii tehnice şi economice pentru instituirea taxei pe PET-uri.

"E nevoie de o anumită formulă prin care să conştientizăm că acel PET, care, teoretic, este gratis, seamănă foarte mult cu punga care era gratis în supermarket. Dacă o luăm cantitativ, un PET cred că ar conţine zece pungi, ca volum de plastic, care stă 400 de ani în natură până se degradează”, a declarat Nemirschi după ce a participat la o acţiune de ecologizare a Someşului Mare alături de 4.000 de copii care au adunat peste 250 de saci cu PET-uri.

Foarte frumos, dar stiti ce nedumerire am eu? De ce tocmai acum s-au gandit baietii astia destepti la tot felul de taxe nastrusnice, cand lumea nu mai consuma asa de mult ca acum un an, cand firmele nu mai stiu pe unde sa scoata camasa de atatea plati cate au de facut si s-a creat un blocaj financiar in Romania?

Va urma...

Criza, criza si iar criza - ep.8

Firmele care au o cifra de afaceri mai mica de 12.000 de euro vor trebui sa plateasca anual la stat un impozit minim de 500 de euro, a declarat, joi (09.04.09), pentru NewsIn, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, adaugand ca firmele care nu pot plati nici macar aceasta suma nu-si justifica existenta.

Observ ca onorabilul "inginer financiar" are chef si de glume. Am revenit la subiectul "impozitul forfetar" corelat cu criza deoarece din cauza acestei crize a aparut ideea nastrusnica a ministrului de a introduce un "impozit forfetar".

In urma discutiilor avute cu partenerii sociali, organizatiile non-guvernamentale, s-a ajuns la concluzia ca impozitul forfetar sa fie in functie de cifra de afaceri, astfel:

O firma cu cifra de afaceri de pana in 12.000 de euro va plati anual 500 de euro. Firmele care ruleaza intre 12.000 si 50.000 de euro, vor plăti 1.000 de euro.
La o cifra de afaceri curpinsa între 50.000 si 100.000 de euro, impozitul va fi de 1.500 de euro. Firmele cu cifra de afaceri intre 100.000 si un milion de euro vor plati un impozit de 2.000 de euro. Pentru cifra de afaceri între 1 milion si 5 milioane de euro, impozitul va fi de 2.500 de euro. La o afacere cu cifre intre 5 milioane si 30 de milioane de euro, se vor achita 5.000 de euro, iar pentru firmele care ruleaza peste 30 de milioane de euro, impozitul este de 10.000 de euro.

Eu raman la parerea ca acest tip de impozit omoara toti intreprinzatorii mici din Romania, cei care au creat cel putin 300.000 locuri de munca, referindu-ma la microintreprinderi, locuri de munca care au generat incasari la buget de cel putin 1,5 mild.RON/an, adica aprox.400 mil.euro in 2008, daca presupunem ca salariatii aveau minimul pe economie. Nu am luat in calcul impozitul pe venitul microintreprinderilor, care si acesta ar fi generat incasari la buget semnificative.
In urma impozitului forfetar, cel putin jumatate din microintreprinderi vor disparea si care ulterior vor genera peste 200.000 noi someri. Cu alte cuvinte, masura impozitarii forfetare in loc sa genereze incasari la buget va genera plati, aproximativ 90 mil.lei, adica cam 21-22 mil. euro, si bugetul Ministerului Muncii va saraci.

Spuneti NU impozitului forfetar la urmatorul link:
http://www.petitieonline.ro/petitie-p48923053.html

marți, 7 aprilie 2009

Impozitul forfetar va fi posibil in functie de nivelul cifrei de afaceri

Firmele care au afaceri de pana la 12.000 euro vor plati impozit forfetar de 500 euro

Ministerul Finantelor a stabilit noua grila de impozitare forfetara a firmelor si potrivit acesteia societatile care inregistreaza o cifra de afaceri de pana la 12.000 de euro ar urma sa plateasca un impozit anual de 500 de euro, a declarat, marti, vicepresedintele CNIPMMR, Florian Parvu.

Potrivit acestuia, noua grila prevede ca firmele care au o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 12.000 si 50.000 de euro, vor plati impozit de 1.000 de euro. Totodata, societatile care vor incheia anul cu o cifra de afaceri curpinsa intre 50.000 si 100.000 de euro vor achita 1.500 de euro in anul respectiv.

Astfel, intreprinzatorii care inregistreaza afaceri cu valori curpinse intre 100.000 si un milion de euro vor plati un impozit de 2.000 de euro. Cei care inregistreaza cifre de afaceri intre 1 milion si 5 milioane de euro vor plati impozit de 2.500 de euro, iar firmele care vor avea afaceri intre 5 milioane si 30 de milioane de euro vor achita 5.000 de euro anual. De asemenea, societatile care inregistreaza o cifra de afaceri de peste 30 de milioane de euro, vor achita statului suma de 10.000 de euro.

Reprezentantii Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii s-au aratat nemultumiti fata de decizia Ministerului Finantelor, acestia propunand ca impozitarea intreprinderilor sa se aplice numai firmelor care inregistreaza venituri de peste 12.000 de euro.

Sursa: NewsIN

In aceste conditii parca Guvernantii mai vin de acasa. Dar nu e inca nimic stabilit clar.

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Criza, criza si iar criza - ep.7

Am revenit la mult iubitul meu subiect: criza! Am scris in episodul precedent cam ce au de gand Guvernantii nostri si anume introducerea impozitul forfetar de 6500 lei/an la toate firmele, indiferent ce fel de platitor de impozite sunt.

Adica, impozitul forfetar se aplica la 90% din societatile platitoare de impozit pe profit si la toate cele care platesc impozitul pe venitul microintreprinderilor.

Partea proasta din toata povestea asta este ca acest impozit se va aplica incepand cu 01 mai 2009, bineinteles cu conditia sa se aprobe ordonanta de urgenta a Guvernului care schimba Codul Fiscal al Romaniei.

Cum nu SUA sunt tara tuturor posibilitatilor ci Romania, asta va garantez eu, exista probabilitatea mare ca respectiva ordonanta sa intre in vigoare cand se doreste de catre alesii nostri.
Dar eu vreau sa subliniez anumite aspecte:
  • conform reglementarilor legale, Codul Fiscal nu poate suferi modificari esentiale (asa cum este si acest impozit forfetar) decat la sase luni de la data publicarii in Monitorul Oficial al actului normativ care aduce modificarile respective.
  • Codul Fiscal este o lege si din cunostintele mele de drept, intradevar nu extraordinar de bogate dar destul cat pot sa-mi dau cu parerea, o lege nu poate fi modificata decat tot printr-o lege si nu printr-un ordin sau ordonanta. Legiuitorul Romaniei este Parlamentul. Guvernul are un rol executiv. Deci, trebuie ca proiectul de ordonanta care aduce modificari Codului Fiscal sa fie aprobat si de Parlament ceea ce inseamna ca ne mai lungim un pic.
  • Presupunand prin absurd (sau nu) ca OUG sau legea de modificare a Codului Fiscal intra in vigoare de la 01 mai 2009 si toate firmele din Romania vor plati trimestrial cel putin 1625 lei catre bugetul de stat (ceea ce ar duce intradevar la o crestere spectaculoasa a incasarilor bugetare), termenul fiind scurt si micii intreprinzatori neavand posibilitatea stabilirii unei strategii de dezvoltare (sic!), atunci se poate intampla urmatorul fenomen: 80% din firmele din Romania se vor inchide. Da, ati citit bine, 80%. Poate nu o fi 80% dar in mod sigur, dupa pararea mea putem discuta de cel putin 50%.
Fac aici o paranteza. De ce cred eu acest lucru? Simplu. Mass-media si evenimentele din jurul nostru a facut ca lumea, de la mic la mare, sa intre in panica. Va povestesc aici o faza interesanta: am avut un client care vindea echipamente IT in sistem on-line timp doar de 2 luni. De ce doar atat? Din pacate pentru el nu ne-am cunoscut mai devreme pentru ca sa-i ofer niste solutii optime pentru a trece peste criza si atunci, din cauza ca auzea pe la TV sau citea prin presa ca nu stiu ce societati au dat faliment sau au intrat in incapacitate de plata si ulterior el a intrat in panica. Chiar asa pot sa scriu, ca a intrat in panica, mai ales ca a vazut ca de la vanzari lunare de 300-400 mii euro ajunsese in februarie la 80.000 euro. Si atunci si-a zis sa vanda afacerea pe bani putini, ca nu cred ca a luat mult, iar societatea sa o inchida.Pai daca mai apare si acest impozit forfetar de minim 1625 lei/trimestru, atunci solutia pentru multi dintre micii intreprinzatori este ca sa-si inchida firmele. Credeti-ma ca asa se va intampla.
  • Si atunci cu ce se va alege Guvernul? Cu NIMIC. De bine de rau, microintreprinderile ca aveau sau nu activitate plateau trimestrial la bugetul de stat si al asigurarilor sociale cel putin 300 lei/luna. De acum incolo nu o sa mai plateasca nimic pentru ca acei intreprinzatori care si-au ales sa-si deschida microintreprinderi o sa le inchida. Impozitul de 6500 lei impune ca o microintreprindere sa realizeze o cifra de afaceri de 50.000 euro/an, adica 4200 euro/luna. Pai cate microintreprinderi din Romania au aceasta performanta? Va spun eu ca foarte putine. Probabil ca acestea vor ramane in continuare dar restul se vor inchide. Am scris 300 lei/luna in cazul in care societatea nu are deloc activitate dar trebuie sa aiba un angajat cu cel putin 2 ore/zi, care genereaza taxe si contributii de 100 lei/luna. Daca mai avea si ceva activitate, in medie o cifra de afaceri de 30.000 euro pe an, acestea generau impozite de 900 euro. Per total, ar fi ajuns la buget 1200 euro/an, adica putin peste 5000 lei, fata de 6500 lei. Dar acei 5000 lei ar fi ajuns sigur la buget pe cand noul impozit forfetar nu o sa mai ajunga la buget deloc.
  • Masura aceasta de a impozita toate firmele cu minim 6500 lei/an pare a fi o masura cam comunista. Sunt multe aspecte de luat in seama printre care impozitarea microintreprinderilor trebuia facuta separat ca si pana acum sau impusa o cota mai mica, undeva pe la 750 euro, daca vor sa le mai mentina in viata respectivele societati, iar celelalte firme ar fi trebuit sa fie impozitate cu cote diferite in functie de anumite criterii clar stabilite. De exemplu, firmele din domeniul turismului (care dupa parerea mea, in conditiile actualei crize mondiale, ar trebui sustinute) ar trebui sa aiba alte cote de impozitare fata de banci sau IFN sau fata de firmele de comert cu amanuntul si cu ridicata. Adica ar trebui sa fie cote separate in functie de domeniul de activitate si nu bagate toate firmele in aceeasi oala. Avem exemple de astfel de tipuri de impozitare in Franta si Turcia. Si sunt sigur ca mai sunt si alte tari care au o astfel de politica dar cred ca au una corecta si nu comunista.
  • Nu stiu daca mai e cazul sa mentionez ca alte state, dat fiind faptul ca se face simtita prezenta unei crize economice in zona, au luat masuri de reducere a taxelor in vederea cresterii performantelor intreprinzatorilor. La noi parca se gandeste cu fundul, ca sa nu zic altfel. Dupa ce ca s-a creat o panica in randul intreprinzatorilor, dupa ce ca s-a blocat circulatia monetara mai vine si Guvernul sa mareasca contributiile la asigurari sociale cu 3.3 pct si sa introduca un impozit forfetar mai mare de 100 euro/luna, adica apropiat salariului minim pe economie. Aceasta este o situatie de CACAO. Prin astfel de masuri se dovedeste incompetenta guvernantilor de a gestiona o situatie de criza.
Hai ca m-am enervat si nu mai scriu acum. Va tin la curent cu minunatiile alesilor nostri pe fondul crizei mondiale.

Sacosa de 1 leu taxata de mediu cu 0.2 lei-ep.4

Iata ca revin la subiectul sacosa de 1 leu taxata de mediu! De ce?

Pentru ca am citit ca ar fi posibila suspendarea ordonantei care prevedea aceasta taxa!

O fi bine, o fi rau? Nu pot sa-mi dau seama. Am scris anterior care sunt lacunele acestor prevederi. Acum s-a trezit Camera Deputatilor ca ceva nu e in regula cu aceasta ordonanta. Adica, asa cum am scris si eu, nu exista in Romania un laborator care sa spuna ce pungi sunt biodegradabile si care nu intra in aceasta categorie.

Important pentru mine, care sunt un ecologist din fire, este ca ordonanta cu taxarea pungilor a avut efect, nu stiu daca cel scontat, dar a avut. Am observat cum la hipermarketuri si supermarketuri lumea vine cu sacosa de rafie de acasa sau chiar cu din acelea de plastic dar mai rezistente.

Ar fi indicat ca aceasta suspendare sa nu fie pe termen prea lung pentru ca o sa ne umplem iar de plastice!

vineri, 3 aprilie 2009

Audit, contabilitate si ecoturism: Criza, criza si iar criza - ep.6

Audit, contabilitate si ecoturism: Criza, criza si iar criza - ep.6

Criza, criza si iar criza - ep.6

Guvernul Romaniei cu foame mare de bani!

Desi au pe rol incheierea acordului cu FMI, vorbind aici de 20 mild Euro, desi au prevazut deja cresterea cotelor de contributii de asigurari sociale cu 3.3 pct la care adaugam un 0.5 pct de la sistemul privat de pensii, Guvernul Romaniei pregateste introducerea unui impozit forfetar de 6500 lei/an atat la firmele platitoare de impozit pe profit cu anumite activitati (dintre cele mai des practicate in tara noastra: comert, turism, servicii) cat si la toate microintreprinderile, toate acestea pe fondul "crizei financiare" care, dpdv al meu, inca nu s-a facut simtita prezenta decat in anumite sectoare economice, in speta in domeniul imobiliar si pe piata creditelor.

Va prezint mai jos un extras din proiectul de ordonanta care va schimba Codul Fiscal al Romaniei:


„Impozit pe profit minim

Art. 18. - (1) Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

(2) Contribuabilii care desfăşoară preponderent activităţile prevăzute la alin.(4), cu excepţia celor prevăzuţi la art. 15 şi la art.38, şi la care impozitul pe profit este mai mic decât 0,5% din veniturile înregistrate, sunt obligaţi la plata unui impozit de 0,5% aplicat asupra veniturilor înregistrate, dar nu mai puţin de 6.500 lei anual.

(4) Pentru aplicarea prevederilor alin.(2), activităţile desfăşurate de contribuabili sunt următoarele:

a) tranzactii imobiliare;

b) activităţi de închiriere şi leasing;

c) activităţi de investigaţii şi protecţie;

d) comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor;

e) comerţ cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete;

f) comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor;

g) hoteluri şi alte facilităţi de cazare;

h) restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie;

i) activităţi de servicii în tehnologia informaţiei;

j) activităţi de servicii informatice;

k) activităţi juridice şi de contabilitate;

l) industria alimentară;

m) fabricarea băuturilor;

n) activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management;

o) activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică;

p) activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică;

r) activităţi de secretariat, servicii suport şi alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor;

s) activităţi sportive, recreative şi distractive;

ş) transporturi rutiere;

t) alte activităţi de servicii."

˝Cota de impozitare (aici vorbim de microintreprinderi - n.r.)

Art. 107. – (1) Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în anul 2009.

(2) În situaţia în care impozitul datorat de microîntreprinderile care desfăşoară preponderent activităţile prevăzute la art.18 alin.(4) din Titlul II este mai mic decât 1.625 lei trimestrial, acestea sunt obligate la plata acestei sume. "

Prin urmare, Guvernul va aplica noul impozit forfetar de 6500 lei/an incepand cu trim.2 2009, desi modificarea Codului Fiscal nu poate intra in vigoare decat dupa 6 luni de publicare a actului respectiv in MO. Chiar eu, afirmasem catre un client ca acest impozit ar trebui sa se aplice din 2010, pentru ca asa ar fi legal. In cel mai rau caz, se poate aplica cu ultimul trimestru din 2009 si nu cu cel de-al doilea, cum au de gand guvernantii.




miercuri, 1 aprilie 2009

Excursie de 1 mai muncitoresc - cap.1

Salutare oameni buni!
Asa cum am scris si in programul de activitati al Clubului Montan Dora d'Istria 2009, avem programat ca de 1 mai sa iesim la munte!

Acum cateva zile am facut o excapada pana la Vidraru si am descoperit vreo doua pensiuni mai stralucite in zona, din care una ocupata deja de 01 mai. Cea de-a doua inca nu avea nici o confirmare. Ambele pensiuni sunt noi si acest lucru a cantarit destul de mult!
Ar fi bine ca cei care ma cunosc si vor sa mearga cu noi la munte in perioada 30.04.-03.05.2009 sa ma anunte pana in 09 aprilie 2009 si sa-si rezerve o camera prin achitarea unui avans de 75 lei/pers.
Avem de gand ca sambata, 02.05.2009, de Ziua Tineretului, sa organizam un party la pensiunea respectiva.
Prin intermediul blog-ului meu va tin la curent despre aceasta actiune!