Guvernul Romaniei cu foame mare de bani!
Desi au pe rol incheierea acordului cu FMI, vorbind aici de 20 mild Euro, desi au prevazut deja cresterea cotelor de contributii de asigurari sociale cu 3.3 pct la care adaugam un 0.5 pct de la sistemul privat de pensii, Guvernul Romaniei pregateste introducerea unui impozit forfetar de 6500 lei/an atat la firmele platitoare de impozit pe profit cu anumite activitati (dintre cele mai des practicate in tara noastra: comert, turism, servicii) cat si la toate microintreprinderile, toate acestea pe fondul "crizei financiare" care, dpdv al meu, inca nu s-a facut simtita prezenta decat in anumite sectoare economice, in speta in domeniul imobiliar si pe piata creditelor.
Va prezint mai jos un extras din proiectul de ordonanta care va schimba Codul Fiscal al Romaniei:
„Impozit pe profit minim
Art. 18. - (1) Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
(2) Contribuabilii care desfăşoară preponderent activităţile prevăzute la alin.(4), cu excepţia celor prevăzuţi la art. 15 şi la art.38, şi la care impozitul pe profit este mai mic decât 0,5% din veniturile înregistrate, sunt obligaţi la plata unui impozit de 0,5% aplicat asupra veniturilor înregistrate, dar nu mai puţin de 6.500 lei anual.
(4) Pentru aplicarea prevederilor alin.(2), activităţile desfăşurate de contribuabili sunt următoarele:
a) tranzactii imobiliare;
b) activităţi de închiriere şi leasing;
c) activităţi de investigaţii şi protecţie;
d) comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor;
e) comerţ cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete;
f) comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor;
g) hoteluri şi alte facilităţi de cazare;
h) restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie;
i) activităţi de servicii în tehnologia informaţiei;
j) activităţi de servicii informatice;
k) activităţi juridice şi de contabilitate;
l) industria alimentară;
m) fabricarea băuturilor;
n) activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management;
o) activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică;
p) activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică;
r) activităţi de secretariat, servicii suport şi alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor;
s) activităţi sportive, recreative şi distractive;
ş) transporturi rutiere;
t) alte activităţi de servicii."
˝Cota de impozitare (aici vorbim de microintreprinderi - n.r.)
Art. 107. – (1) Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în anul 2009.
(2) În situaţia în care impozitul datorat de microîntreprinderile care desfăşoară preponderent activităţile prevăzute la art.18 alin.(4) din Titlul II este mai mic decât 1.625 lei trimestrial, acestea sunt obligate la plata acestei sume. "
Prin urmare, Guvernul va aplica noul impozit forfetar de 6500 lei/an incepand cu trim.2 2009, desi modificarea Codului Fiscal nu poate intra in vigoare decat dupa 6 luni de publicare a actului respectiv in MO. Chiar eu, afirmasem catre un client ca acest impozit ar trebui sa se aplice din 2010, pentru ca asa ar fi legal. In cel mai rau caz, se poate aplica cu ultimul trimestru din 2009 si nu cu cel de-al doilea, cum au de gand guvernantii.